SARPELE
Vestea devastatoare a ajuns la cabinetul ministrului intr-o zi de
marti la ora 4 p.m. Zi nefasta pentru intreg corpul diplomatic. La
cele trei ceasurie rele de marti, se adauga acel 13 din iulie, o
luna caniculara care toropise orasul, ii secase de energie pe locuitorii
lui, topise asfaltul, turbase ciinii si rascolise subteranele facind
ca mii de sobolani sa iasa pe strada.
De citiva ani pina si clima se intorsese cu fundu-n sus in capitala
acestei tari din Estul Europei, mai exact de cind cazuse comunismul,
daca ar fi sa dam crezare batrinelor nostalgice care isi numarau
pensia de nimic in fata magazinelor intesate cu marfuri occidentale
la preturi prohibite.
Primarul le explicase clar intr-o conferinta de presa televizata
: “Vara nu e ca iarna” dar oamenii de rind tot nu pricepeau
cum se face ca in era tehnologica, in triumfatorul secol 21 si la
multi ani dupa inlaturarea dictatorului, se poate trai asa de rau,
mai exact traieste cine poate, si numai o mina de privilegiati, fara
indoiala constructorii noii democratii, adica parlamentarii, guvernantii,
asa-zisii oameni de afaceri si hotii, pot sa-si permita de toate,
inclusiv aer conditionat vara si caldura in case in iernile si ele
scapate de sub control.
In secretariatul ministrului era bine. Doua ventilatoare suflau din
greu indreptate spre biroul unde Gloria stringea dosarele pregatindu-se
sa plece acasa. Pe coltul mesei ramasese un plic nedesfacut si poate
ca ar fi ramas asa pina a doua zi daca ea n-ar fi observat stapila
rosie URGENT. Insa Gloria e o secretara exemplara. Observa tot. Nu-i
scapa nimic. Prin mina ei trec toate.
Atenta sa nu atinga cu unghiile proaspat date cu oja marginile plicului,
il deschise cu o miscare rapida si trase prudenta scrisoarea afara.
Deodata narile i se dilatara, pieptul i se umfla, isi lasa capul
pe spate si izbucni intr-un ris isteric. Mai citi o data continutul
scrisorii agitindu-si miinile prin aer, si ca sa i se usuce oja,
dar si sa se elibereze de hohotele de ris care ii zguduiau corpul
frumos pe care rochia rosie foarte scurta se mula voluptuos. Frumoase
femei in tara asta.
- O, Sfinta Fecioara! Aceasta era pentru Gloria exclamatia suprema.
Se opri suspinind, sughitind, isi sterse cu dosul palmei broboanele
de sudoare de pe git si cind sa bata la usa ministrului pentru a-i
duce scrisoarea aceea caraghioasa care-i crease asa o buna dispozitie,
in secretariat intrara pe rind trei barbati importanti cu fete intunecate.
Gloria are experienta ei, stie sa evalueze o situatie. Era clar ca
ceva major se intimplase. Asta e norocul ei, crizele se declanseaza
intotdeauna la sfirsitul programului, sa-i strice seara, dar cui
sa se plinga, problemele internationale inaintea celor personale,
asa au instruit-o cind au angajat-o la ministerul de externe.
In conditii normale fiecare dintre cei trei barbati i-ar fi facut
mai intii o conversatie confuz aluziva, ce zi calduroasa, ce rochie
frumoasa, ce cafea buna fac minutele ei delicate, si numai dupa aceea
ar fi cerut sa intre la ministru. De data asta se napustira spre
usa capitonata a cabinetului ignorind-o total, ba mai mult, de parca
nici unul nu i-ar fi remarcat prezenta in secretariat.
- Hei, domnilor, domnilor, nu puteti da buzna asa. Trebuie sa va
anunt, poate ca domnul ministru este ocupat…sa intreb daca
poate sa va primeasca…
- E urgent! strigara aproape toti trei in acelasi timp, totusi oprindu-se
cu mina pe cleanta.
Gloria isi arunca instinctiv ochii pe scrisoarea pe care o tinea
in mina cu aceeasi mentiune, URGENT, realiza ca cei trei primisera
si ei acelasi plic si izbucni din nou in ris sub privirea secretarului
de stat, ingrozita, a sefului servicului secret, dispretuitoare,
si a directorului general al spatiului SUA, disperata.
- Urgent, urgent! hohotea Gloria, si la mine a ajuns aceasi scrisoare
URGENT. Nu va inchipuiti ce prostie! Sfinta Fecioara, cita nebunie
pe lumea asta!
- Domnisoara, ii suiera printre dinti secretarul de stat, eu nu stiu
ce scrisoare ai dumneata, si nici nu ma priveste, dar noi trebuie
sa-l vedem imediat pe domnul ministru. Imediat, pricepi?
In acel moment ministrul aparu in usa cu un aer plictisit de om care
transeaza soarta omenirii intre doua avioane, imbracat sport si cu
sacosa de tenis pe umar si i se adresa secretarei conspirativ:
- Gloria, cheama soferul.
Il intimpinara fetele impietrite ale celor trei colaboratori.
- Ce s-a mai intimplat, domnilor?! Mai mult o o exclamatie decit
o intrebare, ministrul fiind un om tonic cu simtul umorului si obisnuit
sa trateze sportiv vesti disperate aduse de functionari si mai disperati.
- Dezastru! Rostira aproape in cor cei trei.
-Bine, bine, haideti la mine in birou. Gloria, ia-ti caietul si vino
si tu.
Cei trei se foira incomozi, ca si cum n-ar fi agreat ideea ca Gloria
sa participe la discutie, dar ministrul, lup tinar cu privire de
soim caruia nu-i scapa nimic, le ignora reactia mai mult ca sa-i
enerveze, deschise larg usa lasind-o pe secretara sa treaca prima
si fara prea mare tragere de inima isi arunca sacosa de tenis intr-un
colt si se scufunda in scaunul impunator din lemn de nuc.
Asa cum era imbracat, in pantaloni scurti si tenisi, cu un tablou
urias in spate, celebrul Maci rosii al pictorului national, lucrare
de patrimoniu pe care ministrul cu mina lui si cu mindrie patriotica
o asezase pe peretele din spatele biroului, ai fi putut crede ca
autoritatea i-ar fi diminuata. Ei bine, nu, cei trei inalti demnitari
tremurau la gindul ca vor trebui sa-i dea stirea.
- Haideti, domnilor, haideti, spuneti, e 4 p.m., ce Dumnezeu!
Secretarul de stat, un barbat in virsta care trecuse prin multe,
si in timpul comunistilor si dupa, isi freca palmele ude de transpiratie
si nervos isi strinse nodul cravatei atit de tare de parca ar fi
vrut sa se sugrume demontrativ sub ochii tuturor. Stirea cazu ca
o ghilotina pe gitul ministerului de externe.
- In cladirea misiunii noastre diplomatice din New York a patruns
un sarpe.
Ministrul se incrunta incercind sa inteleaga. Gloria bufni infundat
in ris. Directorul general pe spatiul SUA, un tinar cu costum si
apucaturi occidentale, completa inghitindu-si guma la care mestecase
constiincios de cind primise scrisoarea:
- Un sarpe boa. Patru metri lungime.
Seful serviciului secret lasa capul in jos spasit.
- Ce? Ezita ministrul intre o mina grava si una ironica. Ce a patruns?
Unde?
Gloria ii cauta ochii sa-i ghiceasca reactia, il vazu indecis, si
zimbi nevinovat ridicind din umeri:
- Un sarpe. Eu cred ca…
Ministrul zvicni ca un arc in sus. Cei trei se cufundara in scaune
si isi trasera defensiv gitul in jos.
- Ma, voi ati innebunit?
- Ce e mai grav e ca sarpele a disparut, sopti serful serviciului
secret.
- Cum a disparut? Unde a disparut? Bubuia ministrul masurind camera
cu pasi uriasi, asta si datorita echipamentului sportiv in care il
prinsese stirea nemaipomenita.
- In cladirea misiunii. Nu e de gasit.
- Cind ati aflat asta?
- Acum, raporta responsabilul cu spatiul SUA.
- Cind s-a intimplat?
- In urma cu trei zile.
- De ce n-am fost informat imediat?
- Au incercat sa solutioneze problema pe plan local.
- Ma, voi va dati seama ce spuneti? Va dati seama cit e de grav?
Sa fie toti diplomatii rechemati acasa! In frunte cu ambasadorul!
Ordona ministrul facind nervos genoflexiuni in mijlocul incaperii
- Daca imi dati voie, indrazni secretarul de stat coplesit de gravitatea
situatiei, nu cred ca ar fi intelept sa procedam asa. Cream o criza
dipomatica, un scandal…Si tocmai la New York.
- Da, da, tocmai la New York, asta-i toata chestia. Ca nu s-a putut
intimpla la mama dracului in Africa, ci tocmai la New York. Si tocmai
acum, cind sa fim primiti in NATO! In plin razboi cu terorismul.
Cind armata noastra se pregateste sa achizitioneze avioane de lupta,
cind trupele noastre pleaca in zonele fierbinti ale lumii, cind in
sfirsit marile puteri au auzit de noi, le pasa, ne accepta, ne VOOOR!
Cind ne chinuim sa seducem America si sa ne-o facem aliat, sa-i cistigam
increderea, sa scoatem si noi capul afara, tocmai acum s-au gasit
astia sa faca scapat un sarpe inauntru?! Ce diplomati sint astia,
pe cine ati trimis acolo sa reprezinte tara?! TARA, bai! Si serviciul
de paza ce-a pazit?! De ce ii platim in valuta pe toti incapabilii
astia?! Au tot ce le trebuie sa fie vigilenti, sa nu le scape nimic.
I-am dotat cu ultima tehnologie, dupa standarde occidentale. Sint
informatizaţi, computerizaţi, conectaţi la internet,
adică la univers, domnilor,la u-ni-vers!, înarmaţi,
instruiţi, aleşi pe-o sprînceană, şi ei
ce fac, ce fac? Lasă să se strecoare un şarpe în
ditamai clădirea diplomatică, ba mai mult, îi şi
pierd urma. S-a mai auzit să se întîmple undeva
aşa ceva? Răguşise ministrul şi pe bună dreptate. Şi
cînd ma gindesc cit am tras, ce discursuri minunate am tinut
la toate reuniunile si comisiile internationale, in toate cabinetele
ministeriale, in fata sefilor de stat, cit am lucrat la imaginea
tarii asteia… Si, domnilor, va asigur, nu e usor sa atragi
atentia asupra unei tari mici, chiar daca are, ca a noastra, un potential
urias. Nu e usor. Cistigasem credibilitate, politica noastra internationala
era luata in seama din Orientul Mijlociu pina la Casa Alba si poftim
acum! E absolut ridicol. Si absurd. Si nedrept. Cum sa mai scoti
capul in lume cind pe coridoarele misiunii tale din New York bintuie
un sarpe?! Tine-ti presa departe de subiectul asta! Sa nu transpire
nimic! Ne facem de bascalie. Gloria, pune-mi-l la telefon pe ambasador.
Si cum aia masii a ajuns sarpele ala in cladire? Mîine la prima
oră convocaţi consiliul de securitate!
Au urmat ore febrile. S-a constituit un comitet de criză şi
a fost declanşată o acţiune secretă cu numele
de cod “Post Meridian”, nici o legătură cu
ora 4 p.m. cînd vestea răscolise ordinea şi priorităţile
ministerului de externe. A fost informat primul ministru care a decis
că preşedintele ţării nu trebuie tulburat încă, şi
le-a acordat celor responsabili 24 de ore să soluţioneze
cazul. În plus, primul ministru a tratat lucrurile cu totul
diferit, fără emoţii şi patetisme, cu echilibru şi
calm, care pentru mulţi treceau drept cinism.
Pe vremuri ziarist, eseist, analist politic al organizaţiei
de tineret din cadrul partidului comunist, primul ministru era un
bărbat puternic din toate punctele de vedere. Fusese şi
el şcolit în occident ca mai toţi copiii de lideri
comunişti, vorbea trei limbi străine la perfecţie şi
rupea pe încă două, adora să călătorească în
locuri exotice, era un bun jucător de tenis, amator de sky şi
un pasionat vînător. Reactia sa cumpătată la
primirea teribilei veşti se datora şi faptului ca era un
mare iubitor de animale. Adoptase doi cîini ai străzii
iar la ferma de la ţara avea cai de curse, creştea găini şi
struţi.
Daca ministrul de externe recursese la ameninţări şi
măsuri de forţa, alta era tehnica primului ministru. A
doua zi au fost convocaţi tinerii analişti de la Institutul
de studiu al conflictelor si in cadrul unei discuţii destinse,
primul ministru le-a cerut pe deasupra ceştilor cu cafea ca
fiecare să vină cu un eseu despre acea întîmplarea
istorică.
- Fireşte, domnilor, veţi recurge la simbolistică şi
interpretări, la analiza geo-politică, socio-psihologică,
veţi evalua situaţia, consecinţele ei şi implicaţiile
internaţionale. Mă scuzaţi că vă dau, cum
s-ar spune sfaturi, dar vreau să transpară tot. Vreau sa
vă daţi măsura şi nu există ocazie mai bună decît
decît această întîmplare borgesiana, marquesiană,
deşi dacă e sa ne gîndim bine, şi mitologia
noastră e plină de balauri. În fond, nu faceţi
decît să sondaţi subconştientul colectiv, drama
universală, tradiţia, folclorul şi specificul naţional.
Tinerii analişti selectaţi cu grijă de insuşi
primul ministru i-au sorbit cuvintele. Pixurile le fremătau
deja în buzunare de nerăbdare. Unul dintre ei avu chiar
o mica erecţie oprită pe cuvintele “Acum să văd
ce puteţi! “ Primul ministru se simţea satisfăcut
doar privindu-i, aşa inteligenţi, frumoşi, iuţi,
mai toţi tunşi scurt şi cu ochelari de vedere, fetele
cu aer băieţos, băieţii fragili cu aer de intelectuali
interiorizaţi, tragînd cu ochiul la trabucul pe care primul
ministru îl stinsese în scrumieră la jumătate.
Pentru ei era într-adevăr un bun moment să-şi
arate măiestria ca eseişti, specialişti în conflicte
delicate, să-şi afişeze europeismul şi capacitatea
de sonda în profunzime şi de a descifra capcanele politicii
internaţionale. Şi toate acestea în cele din urmă aveau
să se răsfrîngă asupra bunei imagini a primului
ministru care investise în ei nu doar bani şi pregătire
competitivă, dar şi speranţe, mai ales că alegerile
generale băteau la uşă. Tinerii aceştia geniali
aveau să opună mentalităţii comuniste înţepenite,
dinamismul lor de gîndire, flexibilitate şi imaginaţie,
tranparenţă şi modernitate cu ambiţia de a oferi
o alternativă şi a schimba imaginea ţarii asociată pe
nedrept cu fantasme postcomunisme bîntuind prin sărăcia şi
corupţie.
Între timp operaţiunea POST MERIDIAN se desfăşura
impetuos. Consiliul de securitate al ţării s-a reunit a doua
zi în şedinţă extraordinară.Totul urma să rămînă confidenţial,
in spatele uşilor închise. Şefii serviciilor secrete
au elaborat măsuri de protecţie pentru membrii corpului diplomatic
din New York şi au lansat variante de prindere a şarpelui
prin metode specifice spionajului şi combaterii terorismului. Şi
totuşi povestea a ajuns nu se ştie cum la urechile presei.
Cotidianele din capitală au apărut cu ediţii speciale în
care tot felul de scenarii erau umflate cu har journalistic pînă la
paroxism.De la simpla ştire Un şarpe boa pe culoarele ambasadei
noastre la ONU s-a ajuns în doar cîteva zile la Teroare
la New York.Un boa uriaş ne ameninţă diplomaţii.
Copiii pot fi primele victime. La New York nu doarme nimeni niciodată.
Cînd vor fi evacuate famiile aflate în pericol? Politică şi
diplomaţie în tensiune şi frică. Coşmarul
continuă.
Citeva zile mai tîrziu presa era deja plină de întîmplări
cu şarpele scăpat, sau după caz strecurat, trimis,
infiltrat în misiunea diplomatică:
Soţia unui diplomat a fost fugarită de şarpe minute în şir în
subsol unde coborîse să arunce gunoiul.
În biroul său de la etajul 6 administratorul clădirii
a zărit capul şarpelui între sticlele cu scotch strînse
pentru recepţia în onoarea Zilei eroilor neamului.
Fiul unui diplomat a fost evacuat din camera sa în plină noapte
pentru că de sub pat se auzea un şuierat, fluierat, sîsîit
care putea fi al şarpelui.
Soţia ambasadorului s-a trezit intr-o dimineaţa cu dureri îngrozitoare
de oase – nu este exclus ca şarpele s-o fi strîns
noaptea în braţe.
Intr-o ţară care se dădea în vînt după conspiraţii şi
fenomene supranaturale, nu au intirziat scenariile, lansate de vechii
comunişti : Duplicitatea imperialismului, Conspiraţie evreiasca,
Jocul cercurilor masonice sa ne slăbească în interior şi
apoi să ne manipuleze cum vor, de către opoziţie:
Diversiunea puterii pentru a atrage atentia de la esecul guvernării,
de către putere : Infiltrarea reprezentanţilor opoziţiei în
structurile diplomatice şi încercarea de a discredita
actuala putere, de către bătrînii diplomaţi
moşteniţi din vechiul regim : Conspiraţia diasporei
maghiare pentru a ne terfeli imaginea în lume, sau Acţiunile
cercurilor legionare din afara ţării, de către diplomaţi
aflaţi la New York : Invidia colegilor din minister care n-au
prins un post la New York şi acum înceacă tot felul
de intrigi pentru ca ei să fie rechemaţi acasă, de
către diplomaţii rămaşi in minister: O diversiune
lansată chiar de colegii lor aflaţi la post la New York
pentru a abate atenţia de la traficul cu ţigări procurate
din magazinele diplomatice, de către armată: Ne este testată dotarea şi
pusă la îndoială puterea de apărare în
cazul unor operaţiuni antiteroriste speciale în cadrul
NATO, de către biserica: Multe blesteme se vor mai abate asupra
noastră pînă cînd vom înţelege că sintem
poporul ales, intruziunea sarpelui biblic fiind semnalul divin ca
este imperios nevoie sa construim o uriaşă catedrala a
neamului care sa ne spele pacatele, de către cercurile de afaceri,
asociate cu economia subterană : O sopîrlă.
Oamenii uitaseră şi de căldură, şi de preţuri.
Toată lumea îşi dădea cu părerea, făcea
supoziţii, căuta motive şi soluţii. Pe toate
posturile de televiziune erau emisiuni documentare despre şerpi,
interviuri cu îmblînzitori de boa, talk-showuri cu specialişti. Ţara
devenise expertă în specii de boa şi mai ales femeile
păreau să le ştie deja în amănunt toate
obiceiurile.
Însuşi preşedintele ţării s-a văzut
nevoit să apară la televiziune într-o scurtă intervenţie
către ţară cu un apel la calm, toleranţă,
armonie universală şi înţelegere, cerînd
ca toate forţele responsabile să-şi unească eforturile
pentru a depăşi şi acest moment dificil. Preşedintele,
de felul său optimist, şi-a manifestat o dată în
plus încrederea în instituţiile statului, în
devotamentul corpului diplomatic, s-a declarat ferm împotriva
violenţei şi a provocărilor de orice fel, şi a încheiat
discursul cu sloganul care îi adusese succesul în alegeri:
Numai împreună putem reuşi. Aşa să ne-ajute
Dumnezeu!
Singura nedumerită de toată nebunia asta rămînea
Gloria, căreia încă îi venea să rîdă,
incapabilă să înţeleagă dimensiunile dramatice
pe care le luase ştirea aceea sunînd mai degrabă ca
o farsă şi nebănuind pentru nimic în lume criza
naţională care a urmat.
De altfel lucrurile s-au arătat a fi mult mai complicate. Şarpele,
un splendid exemplar boa, fusese adus în clădire de soţia
ambasadorului unei ţări din America de Sud, invitată la
recepţia organizată cu ocazia zilei naţionale. Distinsa
doamnă a apărut împreună cu soţul, avînd
la gît înfăşurat şarpele pe care îl
crescuse de mic şi care era bucuria şi mîndria ei.
Avea o piele de un galben strălucitor cu mici pete maronii.
Se cuibărise la gîtul stăpînei completîndu-i
atît de bine rochia lungă elegantă, încît
părea un şal extravagant cu falduri generoase. Ofiţerii
de pază nici nu s-au gîndit s-o oprească, sau poate
n-au observat animalul, în orice caz nu aveau nici o instrucţiune
privind accesul şerpilor în clădire, preocupaţi
să verifice şi să raporteze doar intrările şi
ieşirile diplomaţilor sau pe cele ale vizitatorilor străini.
Toata seara doamna ambasador s-a plimbat prin saloane cu şarpele
la gît care de altfel fusese admirat de toată lumea. A
răspuns răbdătoare la întrebări şi
a satisfăcut toate curiozităţile: “Ce frumos şi
cuminte e! Ciţi ani are? Ce lungime? Ce mănîncă?” La
insistenţele multora şi l-a luat de la gît şi
l-a pus lîngă ea pe canapea pentru a fi mai bine studiat.
Cînd şi unde a dispărut, nimeni nu-şi aduce
aminte.
La plecare l-a căutat disperată pe sub mese, printre picioarele
invitaţilor, pe holuri, în toaletă, ba chiar pe terasa
de pe acoperiş. A fost declanşată alarma în
clădire. Ofiţerii de pază au intrat în panică.
Cea mai calmă era tot doamna ambasador care a acceptat idea
că pentru un timp va trebui să-i accepte absenţa.
Le-a explicat că s-a mai întîmplat de cîteva
ori să-l piardă. O dată în apartamentul unei
prietene: “A reapărut abia peste o saptămînă.
A stat tot timpul ăsta ascuns sub un dulap. Se întîmplă de
obicei cînd îşi schimbă pielea. Deşi pare
masiv, are o mare tenacitate de a se strecura în locuri în
care nu ai bănui că ar încăpea. Plec cu inima îndoită,
dar o sa iasă el. Daţi-mi de ştire imediat ce apare
să vin şi să-l iau acasă.” “E periculos”?
au mai apucat să întrebe ofiţerii cu feţe desfigurate
de groază. “O, nu, e cel mai blind şi mai dulce,
n-a atacat niciodată pe nimeni.Cel mult din dragoste sau din
plăcere să facă vreo surpriză”…dar
nimeni nu i-a gustat umorul.
Actiunea cu numele de cod POST MERIDIAN condusă direct de ministrul
de externe în strînsă colaborare cu serviciile secrete
s-a soldat cu hotărîrea de a trimite la New York o trupă de
specialişti antitero sub pretextul că ar fi o echipă de
muncitori care să repare instalaţiile vechi, grupurile
sanitare, acoperişul şi să schimbe ţevile de
apă ruginite. Motivaţia avea mari şanse de credibilitate
căci oricum clădirea misiunii diplomatice se afla într-o
stare janlnică. Nu mai fusese renovată de zeci de ani din
lipsa fondurilor de care ministerul de externe continua să se
plîngă. Fireşte, trimiterea acestei trupe speciale
costa mult mai mult decît s-ar fi cheltuit pe renovarea clădirii,
dar de data acesta era vorba de securitate internaţională,
evitarea unui conflict diplomatic atît cu Statele Unite, cît şi
cu acea ţară din America de Sud de unde provenea şarpele.
Între cei 18 specialişti antrenaţi pentru intervenţii
de criză erau şi doi muncitori care puteau salva situaţia
făcînd totuşi cîteva reparaţii de faţadă. Şi
tot ministrul de externe, spirit inventiv şi practic, venise cu
idea ca între ei să fie trimis şi un îmblînzitor
de şerpi de la Circul de stat: “Nu mai suport umilinţa
asta. Să ne lăsăm terorizaţi de o tîrîtoare?!
Să veniţi cu pielea şarpelui în băţ!” le-a
ordonat furios şi s-a lăsat la loc în scaunul impunător
gîndindu-se la vulnerabilitatea ţărilor mici aşezate
la întretăierea marilor imperii.
La New York tensiunea atinsese cote maxime. Familiile diplomaţilor
dormeau cu schimbul, nimeni nu stingea lumina niciodată, evitau
sa rămînă singuri într-o încăpere,
erau epuizaţi nervos, cu toate simţurile la pîndă, încercînd
să desluşească sunete sau mirosuri care le-ar fi indicat
prezenţa şarpelui în apropiere, deşi nimeni
nu ştia ce ar putea auzi sau la ce miros să se aştepte
de la un boa. Aşa cum mai toţi povesteau, cele mai înfricoşătoare
momente erau cînd făceau duş sau erau nevoiţi
să ramînă singuri la toaletă. Aflaseră că astfel
de specii se hrănesc cu şobolani iar subsolul acelei clădiri
putea fi un paradis pentru micuţul boa. Acolo era plin de şoareci şi şobolani
care mişunau printre tomberoanele de gunoi şi maşinile
de spălat rufe. Nimeni nu mai cobora în subsol, îşi
aruncau gunoiul în stradă şi renunţaseră să mai
spele. Clădirea intrase într-un fel de carantină.
Activităţile diplomatice se reduseseră la minimum,
vizitele fuseseră interzise, şi peste tot fuseseră montate
camere de luat vederi astfel încît zi şi noapte
fiecare spaţiu să poată fi supravegheat şi monitorizat.
Diplomaţii îşi anulasera şi ieşirile în
oraş de teamă ca în lipsa lor să nu se întîmple
cine ştie ce altă nenorocire. New Yorkul cu viaţa
sa artistică, Broadwayul cu spectacolele sale, muzeele, toate
atracţiile după care tînjea atîta amar de lume, îi
lăsau reci pe diplomaţii noştri concentraţi asupra şarpelui
din clădire.
Echipa a ajuns în sfîrşit la New York într-o
sîmbătă după-amiază. După o scurtă întîlnire
de lucru cu ambasadorul, cei 18 specialişti s-au răspîndit în
clădire scotocind fiecare loc, demontînd chiuvete, weceuri, ţevi,
pereţi, în căutarea animalului. Îmblînzitorul
de şerpi îi urma peste tot dotat cu un fluier de provenienţă indiană şi
de alte ustensile de intervenţie imediată. Locatarii cooperau
bucuroşi că în sfîrşit nu mai sînt
singuri sub ameninţarea animalului şi atmosfera a început
să fie mai relaxată. Au apărut chiar primele bancuri
cu şerpi făcute de diplomaţii mai tineri care nu-şi
pierduseră definitiv umorul în ciuda rigoarei profesionale.
După cîteva zile de căutări toată clădirea
era răvăşită. Pereţi dărîmaţi, ţevi
demontate. Cei doi muncitori nu mai pridideau să pună la
loc sau să repare după experţii antitero care intrau şi în
gură de şarpe pentru a-şi îndeplini misiunea.
A fost trimisă la faţa locului o echipă de televiziune
care în fiecare seară transmitea în direct reportaje.
Toate buletinele de ştiri din ţară de deschideau cu “Evoluţia
căutărilor la New York”.
Stăpîna şarpelui a telefonat în una din zile să se
intereseze dacă apăruse cumva exemplarul său favorit. Soţul
ei îşi încheia misiunea la New York şi urmau să se întoarcă în
America de Sud. Deşi îndurerată, urma să se consoleze
de pierderea lui cu ceilalţi trei boa pe care îi creştea de
mici. Le spuse că dacă după plecarea ei îl vor găsi
totuşi, pot să-l păstreze, i-l dăruieşte ambasadorului
ca semn de prietenie între cele două ţări.
Serile erau ceva mai vesele în clădire, muncitorii puneau seara
muzică folclorică, se îmbătau şi cădeau morţi
de oboseală. Încetul cu încetul viaţa îşi
relua cursul normal, deşi toţi erau conştienţi că undeva, într-un
colţ, şarpele îi pîndeşte.
Dupa o lună de cercetări minuţioase şi exhaustive, la numai
două zile înaintea unei reuniuni a consiliului de securitate cînd în
clădirea misiunii la ONU din New York urmau să vină şeful
parlamentului, consilieri şi miniştri, tocmai cînd echipa de
specialişti se dăduse bătută, la subsol, sub unul dintre
cazanele termice, a fost găsită pielea şarpelui. Toată clădirea
a sărbătorit evenimentul în cadrul unui cocktail cu circuit
inchis. Pielea galben strălucitoare cu mici pete maronii a fost aşezată în
biroul ambasadorului. Lumea trecea pe rînd s-o vadă şi toţi
recunoşteau că era o splendoare cum acoperea canapeaua trimiţînd
reflexe portocalii în razele de lumină. A fost apoi împachetată cu
grijă, pusă într-o valiză diplomatică închisă cu
cifru şi transportată în ţară în mare secret
de către patru specialişti antitero, cei mai buni din echipa acţiunii
POST MERIDIAN.
A doua zi fix la ora 4 p.m.pielea şarpelui se afla în biroul ministrului
de externe. Gloria o întinsese pe covorul gros, cadou al minstrului Iranian
de externe, chiar la picioarele canapelei pe care erau aşezaţi şeful
serviciului secret, directorul spaţiului SUA şi consilierii politici.
- Bine, bine, pielea o văd. Dar şarpele? Şarpele? Întrebă ministrul
de externe fără să-şi poată lua ochii de la reflexele
portocalii.
- Dispărut fără urmă, trebui să accepte învins şeful
serviciului secret.
- Asta înseamnă că încă e în clădire?
- Mă îndoiesc. Oamenii noştri au răscolit tot. Poate că după ce şi-a
schimbat pielea a reuşit să fugă…
- Dar nu putem fi siguri, nu-i aşa? Insista ministrul.
- De nimic nu putem fi siguri.
- Asta sună fatalist, domnilor. Nu putem face diplomaţie înaltă dacă sîntem
pîndiţi de superstiţii şi fatalitate.
Doar că prin aceste afirmaţii ministrul de externe intra fără să vrea
pe un teren minat - terenul primului ministru, gînditor, filozof, analist
care nu suporta eşecurile. Iar dacă totuşi avea parte de vreun
un eşec, atunci legendara sa tenacitate îl împingea să tragă maximum
de foloase pentru a-şi şlefui imaginea pînă la perfecţiune.
Si de data asta primul ministru şi-a exersat autoritatea şi calităţile
de lider charismatic într-un simpozion naţional televizat în
direct.
Şi-a chemat tinerii analişti de la Institutul de studiu al conflictelor
care între timp elaboraseră eseuri complicate. A convocat parlamentul,
ambasadorii acredaţi, preşedintele, presa, sindicatele, organizaţiile
de partid teritoriale şi în cadrul unei recepţii impresionante
la palatal de vară şi-a expus teoria “Transcendenţa politicului şi
subconştientul colectiv”. A fost grandios deşi puţini au înţeles
ceva.
Cei mai dotaţi dintre discipolii săi eseişti au prezentat lucrări şi
referate cu morgă despre cosmogonie şi simbolistica şarpelui în
istoria culturii naţionale, despre lupta dintre Diavol şi Inger,
ruptura dintre Est şi Vest, axa răului depăşind spaţiul
Shengen şi ajungînd, iată, in sfirşit, pînă la
noi, contrapunerea Ethos şi Thanatos, cu aluzii evidente la infiltrarea şarpelui în
clădirea diplomatică din SUA a unei ţări fost comuniste.
Notele de subsol nu iertau eşecul în capturarea simbolicului animal
asociat imprudent cu şiretenia, perversitatea, duplicitatea diplomaţiei, învinsă,
iată, cu propriile ei arme. Şarpele avea să rămînă pentru
mulţi o continuă ameninţare, prezenţa lui, fie şi
imaginară sau fictivă, îi va urmări mulţi ani pe
coridoarele diplomaţiei, prin subsoluri insalubre sau pe acoperişuri
dogorind de căldură.Lucrările simpozionului au fost adunate într-o
broşură publicată în condiţii grafice excelente sub
patronajul primului ministru care avea şi cuvîntul de deschidere
din care mai toţi au reţinut că toate aceste întîmplări
fantastice se petreceau într-o ţară mică dar cu ambiţii
mari.
După simpozion ministrul de externe s-a întors învins la birou.
A gasit-o pe Gloria aşteptîndu-l, deşi era mult peste program.
Secretară versată şi devotată, i-a ghicit imediat starea şi
i-a adus un ceai de plante într-o ceaşcă de porţelan chinezesc
pe care era desenat un dragon. Ministrul s-a încruntat indispus.
- Şi cu pielea asta ce facem acum? L-a întrebat Gloria, ocolind-o
cu grijă dar fără să-şi ascundă totuşi admiraţia.
- Fă ce vrei cu ea, s-a predat ministrul de externe şi s-a cufundat
fără prea mult chef în lectura ultimelor infograme. În
fond, mergem înainte.
Peste două săptămîni Gloria punea pe biroului ministrului
o pereche de pantofi de damă şi o superbă geantă, ambele
din piele de şarpe.
- Pentru soţia dumnevoastră. Sper să-i placă.
Back to top