SARPELE

Vestea devastatoare a ajuns la cabinetul ministrului intr-o zi de marti la ora 4 p.m. Zi nefasta pentru intreg corpul diplomatic. La cele trei ceasurie rele de marti, se adauga acel 13 din iulie, o luna caniculara care toropise orasul, ii secase de energie pe locuitorii lui, topise asfaltul, turbase ciinii si rascolise subteranele facind ca mii de sobolani sa iasa pe strada.
De citiva ani pina si clima se intorsese cu fundu-n sus in capitala acestei tari din Estul Europei, mai exact de cind cazuse comunismul, daca ar fi sa dam crezare batrinelor nostalgice care isi numarau pensia de nimic in fata magazinelor intesate cu marfuri occidentale la preturi prohibite.
Primarul le explicase clar intr-o conferinta de presa televizata : “Vara nu e ca iarna” dar oamenii de rind tot nu pricepeau cum se face ca in era tehnologica, in triumfatorul secol 21 si la multi ani dupa inlaturarea dictatorului, se poate trai asa de rau, mai exact traieste cine poate, si numai o mina de privilegiati, fara indoiala constructorii noii democratii, adica parlamentarii, guvernantii, asa-zisii oameni de afaceri si hotii, pot sa-si permita de toate, inclusiv aer conditionat vara si caldura in case in iernile si ele scapate de sub control.
In secretariatul ministrului era bine. Doua ventilatoare suflau din greu indreptate spre biroul unde Gloria stringea dosarele pregatindu-se sa plece acasa. Pe coltul mesei ramasese un plic nedesfacut si poate ca ar fi ramas asa pina a doua zi daca ea n-ar fi observat stapila rosie URGENT. Insa Gloria e o secretara exemplara. Observa tot. Nu-i scapa nimic. Prin mina ei trec toate.
Atenta sa nu atinga cu unghiile proaspat date cu oja marginile plicului, il deschise cu o miscare rapida si trase prudenta scrisoarea afara. Deodata narile i se dilatara, pieptul i se umfla, isi lasa capul pe spate si izbucni intr-un ris isteric. Mai citi o data continutul scrisorii agitindu-si miinile prin aer, si ca sa i se usuce oja, dar si sa se elibereze de hohotele de ris care ii zguduiau corpul frumos pe care rochia rosie foarte scurta se mula voluptuos. Frumoase femei in tara asta.
- O, Sfinta Fecioara! Aceasta era pentru Gloria exclamatia suprema. Se opri suspinind, sughitind, isi sterse cu dosul palmei broboanele de sudoare de pe git si cind sa bata la usa ministrului pentru a-i duce scrisoarea aceea caraghioasa care-i crease asa o buna dispozitie, in secretariat intrara pe rind trei barbati importanti cu fete intunecate.
Gloria are experienta ei, stie sa evalueze o situatie. Era clar ca ceva major se intimplase. Asta e norocul ei, crizele se declanseaza intotdeauna la sfirsitul programului, sa-i strice seara, dar cui sa se plinga, problemele internationale inaintea celor personale, asa au instruit-o cind au angajat-o la ministerul de externe.
In conditii normale fiecare dintre cei trei barbati i-ar fi facut mai intii o conversatie confuz aluziva, ce zi calduroasa, ce rochie frumoasa, ce cafea buna fac minutele ei delicate, si numai dupa aceea ar fi cerut sa intre la ministru. De data asta se napustira spre usa capitonata a cabinetului ignorind-o total, ba mai mult, de parca nici unul nu i-ar fi remarcat prezenta in secretariat.
- Hei, domnilor, domnilor, nu puteti da buzna asa. Trebuie sa va anunt, poate ca domnul ministru este ocupat…sa intreb daca poate sa va primeasca…
- E urgent! strigara aproape toti trei in acelasi timp, totusi oprindu-se cu mina pe cleanta.
Gloria isi arunca instinctiv ochii pe scrisoarea pe care o tinea in mina cu aceeasi mentiune, URGENT, realiza ca cei trei primisera si ei acelasi plic si izbucni din nou in ris sub privirea secretarului de stat, ingrozita, a sefului servicului secret, dispretuitoare, si a directorului general al spatiului SUA, disperata.
- Urgent, urgent! hohotea Gloria, si la mine a ajuns aceasi scrisoare URGENT. Nu va inchipuiti ce prostie! Sfinta Fecioara, cita nebunie pe lumea asta!
- Domnisoara, ii suiera printre dinti secretarul de stat, eu nu stiu ce scrisoare ai dumneata, si nici nu ma priveste, dar noi trebuie sa-l vedem imediat pe domnul ministru. Imediat, pricepi?
In acel moment ministrul aparu in usa cu un aer plictisit de om care transeaza soarta omenirii intre doua avioane, imbracat sport si cu sacosa de tenis pe umar si i se adresa secretarei conspirativ:
- Gloria, cheama soferul.
Il intimpinara fetele impietrite ale celor trei colaboratori.
- Ce s-a mai intimplat, domnilor?! Mai mult o o exclamatie decit o intrebare, ministrul fiind un om tonic cu simtul umorului si obisnuit sa trateze sportiv vesti disperate aduse de functionari si mai disperati.
- Dezastru! Rostira aproape in cor cei trei.
-Bine, bine, haideti la mine in birou. Gloria, ia-ti caietul si vino si tu.
Cei trei se foira incomozi, ca si cum n-ar fi agreat ideea ca Gloria sa participe la discutie, dar ministrul, lup tinar cu privire de soim caruia nu-i scapa nimic, le ignora reactia mai mult ca sa-i enerveze, deschise larg usa lasind-o pe secretara sa treaca prima si fara prea mare tragere de inima isi arunca sacosa de tenis intr-un colt si se scufunda in scaunul impunator din lemn de nuc.
Asa cum era imbracat, in pantaloni scurti si tenisi, cu un tablou urias in spate, celebrul Maci rosii al pictorului national, lucrare de patrimoniu pe care ministrul cu mina lui si cu mindrie patriotica o asezase pe peretele din spatele biroului, ai fi putut crede ca autoritatea i-ar fi diminuata. Ei bine, nu, cei trei inalti demnitari tremurau la gindul ca vor trebui sa-i dea stirea.
- Haideti, domnilor, haideti, spuneti, e 4 p.m., ce Dumnezeu!
Secretarul de stat, un barbat in virsta care trecuse prin multe, si in timpul comunistilor si dupa, isi freca palmele ude de transpiratie si nervos isi strinse nodul cravatei atit de tare de parca ar fi vrut sa se sugrume demontrativ sub ochii tuturor. Stirea cazu ca o ghilotina pe gitul ministerului de externe.
- In cladirea misiunii noastre diplomatice din New York a patruns un sarpe.
Ministrul se incrunta incercind sa inteleaga. Gloria bufni infundat in ris. Directorul general pe spatiul SUA, un tinar cu costum si apucaturi occidentale, completa inghitindu-si guma la care mestecase constiincios de cind primise scrisoarea:
- Un sarpe boa. Patru metri lungime.
Seful serviciului secret lasa capul in jos spasit.
- Ce? Ezita ministrul intre o mina grava si una ironica. Ce a patruns? Unde?
Gloria ii cauta ochii sa-i ghiceasca reactia, il vazu indecis, si zimbi nevinovat ridicind din umeri:
- Un sarpe. Eu cred ca…
Ministrul zvicni ca un arc in sus. Cei trei se cufundara in scaune si isi trasera defensiv gitul in jos.
- Ma, voi ati innebunit?
- Ce e mai grav e ca sarpele a disparut, sopti serful serviciului secret.
- Cum a disparut? Unde a disparut? Bubuia ministrul masurind camera cu pasi uriasi, asta si datorita echipamentului sportiv in care il prinsese stirea nemaipomenita.
- In cladirea misiunii. Nu e de gasit.
- Cind ati aflat asta?
- Acum, raporta responsabilul cu spatiul SUA.
- Cind s-a intimplat?
- In urma cu trei zile.
- De ce n-am fost informat imediat?
- Au incercat sa solutioneze problema pe plan local.
- Ma, voi va dati seama ce spuneti? Va dati seama cit e de grav? Sa fie toti diplomatii rechemati acasa! In frunte cu ambasadorul! Ordona ministrul facind nervos genoflexiuni in mijlocul incaperii
- Daca imi dati voie, indrazni secretarul de stat coplesit de gravitatea situatiei, nu cred ca ar fi intelept sa procedam asa. Cream o criza dipomatica, un scandal…Si tocmai la New York.
- Da, da, tocmai la New York, asta-i toata chestia. Ca nu s-a putut intimpla la mama dracului in Africa, ci tocmai la New York. Si tocmai acum, cind sa fim primiti in NATO! In plin razboi cu terorismul. Cind armata noastra se pregateste sa achizitioneze avioane de lupta, cind trupele noastre pleaca in zonele fierbinti ale lumii, cind in sfirsit marile puteri au auzit de noi, le pasa, ne accepta, ne VOOOR! Cind ne chinuim sa seducem America si sa ne-o facem aliat, sa-i cistigam increderea, sa scoatem si noi capul afara, tocmai acum s-au gasit astia sa faca scapat un sarpe inauntru?! Ce diplomati sint astia, pe cine ati trimis acolo sa reprezinte tara?! TARA, bai! Si serviciul de paza ce-a pazit?! De ce ii platim in valuta pe toti incapabilii astia?! Au tot ce le trebuie sa fie vigilenti, sa nu le scape nimic. I-am dotat cu ultima tehnologie, dupa standarde occidentale. Sint informatizaţi, computerizaţi, conectaţi la internet, adică la univers, domnilor,la u-ni-vers!, înarmaţi, instruiţi, aleşi pe-o sprînceană, şi ei ce fac, ce fac? Lasă să se strecoare un şarpe în ditamai clădirea diplomatică, ba mai mult, îi şi pierd urma. S-a mai auzit să se întîmple undeva aşa ceva? Răguşise ministrul şi pe bună dreptate. Şi cînd ma gindesc cit am tras, ce discursuri minunate am tinut la toate reuniunile si comisiile internationale, in toate cabinetele ministeriale, in fata sefilor de stat, cit am lucrat la imaginea tarii asteia… Si, domnilor, va asigur, nu e usor sa atragi atentia asupra unei tari mici, chiar daca are, ca a noastra, un potential urias. Nu e usor. Cistigasem credibilitate, politica noastra internationala era luata in seama din Orientul Mijlociu pina la Casa Alba si poftim acum! E absolut ridicol. Si absurd. Si nedrept. Cum sa mai scoti capul in lume cind pe coridoarele misiunii tale din New York bintuie un sarpe?! Tine-ti presa departe de subiectul asta! Sa nu transpire nimic! Ne facem de bascalie. Gloria, pune-mi-l la telefon pe ambasador. Si cum aia masii a ajuns sarpele ala in cladire? Mîine la prima oră convocaţi consiliul de securitate!
Au urmat ore febrile. S-a constituit un comitet de criză şi a fost declanşată o acţiune secretă cu numele de cod “Post Meridian”, nici o legătură cu ora 4 p.m. cînd vestea răscolise ordinea şi priorităţile ministerului de externe. A fost informat primul ministru care a decis că preşedintele ţării nu trebuie tulburat încă, şi le-a acordat celor responsabili 24 de ore să soluţioneze cazul. În plus, primul ministru a tratat lucrurile cu totul diferit, fără emoţii şi patetisme, cu echilibru şi calm, care pentru mulţi treceau drept cinism.
Pe vremuri ziarist, eseist, analist politic al organizaţiei de tineret din cadrul partidului comunist, primul ministru era un bărbat puternic din toate punctele de vedere. Fusese şi el şcolit în occident ca mai toţi copiii de lideri comunişti, vorbea trei limbi străine la perfecţie şi rupea pe încă două, adora să călătorească în locuri exotice, era un bun jucător de tenis, amator de sky şi un pasionat vînător. Reactia sa cumpătată la primirea teribilei veşti se datora şi faptului ca era un mare iubitor de animale. Adoptase doi cîini ai străzii iar la ferma de la ţara avea cai de curse, creştea găini şi struţi.
Daca ministrul de externe recursese la ameninţări şi măsuri de forţa, alta era tehnica primului ministru. A doua zi au fost convocaţi tinerii analişti de la Institutul de studiu al conflictelor si in cadrul unei discuţii destinse, primul ministru le-a cerut pe deasupra ceştilor cu cafea ca fiecare să vină cu un eseu despre acea întîmplarea istorică.
- Fireşte, domnilor, veţi recurge la simbolistică şi interpretări, la analiza geo-politică, socio-psihologică, veţi evalua situaţia, consecinţele ei şi implicaţiile internaţionale. Mă scuzaţi că vă dau, cum s-ar spune sfaturi, dar vreau să transpară tot. Vreau sa vă daţi măsura şi nu există ocazie mai bună decît decît această întîmplare borgesiana, marquesiană, deşi dacă e sa ne gîndim bine, şi mitologia noastră e plină de balauri. În fond, nu faceţi decît să sondaţi subconştientul colectiv, drama universală, tradiţia, folclorul şi specificul naţional.
Tinerii analişti selectaţi cu grijă de insuşi primul ministru i-au sorbit cuvintele. Pixurile le fremătau deja în buzunare de nerăbdare. Unul dintre ei avu chiar o mica erecţie oprită pe cuvintele “Acum să văd ce puteţi! “ Primul ministru se simţea satisfăcut doar privindu-i, aşa inteligenţi, frumoşi, iuţi, mai toţi tunşi scurt şi cu ochelari de vedere, fetele cu aer băieţos, băieţii fragili cu aer de intelectuali interiorizaţi, tragînd cu ochiul la trabucul pe care primul ministru îl stinsese în scrumieră la jumătate. Pentru ei era într-adevăr un bun moment să-şi arate măiestria ca eseişti, specialişti în conflicte delicate, să-şi afişeze europeismul şi capacitatea de sonda în profunzime şi de a descifra capcanele politicii internaţionale. Şi toate acestea în cele din urmă aveau să se răsfrîngă asupra bunei imagini a primului ministru care investise în ei nu doar bani şi pregătire competitivă, dar şi speranţe, mai ales că alegerile generale băteau la uşă. Tinerii aceştia geniali aveau să opună mentalităţii comuniste înţepenite, dinamismul lor de gîndire, flexibilitate şi imaginaţie, tranparenţă şi modernitate cu ambiţia de a oferi o alternativă şi a schimba imaginea ţarii asociată pe nedrept cu fantasme postcomunisme bîntuind prin sărăcia şi corupţie.
Între timp operaţiunea POST MERIDIAN se desfăşura impetuos. Consiliul de securitate al ţării s-a reunit a doua zi în şedinţă extraordinară.Totul urma să rămînă confidenţial, in spatele uşilor închise. Şefii serviciilor secrete au elaborat măsuri de protecţie pentru membrii corpului diplomatic din New York şi au lansat variante de prindere a şarpelui prin metode specifice spionajului şi combaterii terorismului. Şi totuşi povestea a ajuns nu se ştie cum la urechile presei. Cotidianele din capitală au apărut cu ediţii speciale în care tot felul de scenarii erau umflate cu har journalistic pînă la paroxism.De la simpla ştire Un şarpe boa pe culoarele ambasadei noastre la ONU s-a ajuns în doar cîteva zile la Teroare la New York.Un boa uriaş ne ameninţă diplomaţii. Copiii pot fi primele victime. La New York nu doarme nimeni niciodată. Cînd vor fi evacuate famiile aflate în pericol? Politică şi diplomaţie în tensiune şi frică. Coşmarul continuă.
Citeva zile mai tîrziu presa era deja plină de întîmplări cu şarpele scăpat, sau după caz strecurat, trimis, infiltrat în misiunea diplomatică:
Soţia unui diplomat a fost fugarită de şarpe minute în şir în subsol unde coborîse să arunce gunoiul.
În biroul său de la etajul 6 administratorul clădirii a zărit capul şarpelui între sticlele cu scotch strînse pentru recepţia în onoarea Zilei eroilor neamului.
Fiul unui diplomat a fost evacuat din camera sa în plină noapte pentru că de sub pat se auzea un şuierat, fluierat, sîsîit care putea fi al şarpelui.
Soţia ambasadorului s-a trezit intr-o dimineaţa cu dureri îngrozitoare de oase – nu este exclus ca şarpele s-o fi strîns noaptea în braţe.
Intr-o ţară care se dădea în vînt după conspiraţii şi fenomene supranaturale, nu au intirziat scenariile, lansate de vechii comunişti : Duplicitatea imperialismului, Conspiraţie evreiasca, Jocul cercurilor masonice sa ne slăbească în interior şi apoi să ne manipuleze cum vor, de către opoziţie: Diversiunea puterii pentru a atrage atentia de la esecul guvernării, de către putere : Infiltrarea reprezentanţilor opoziţiei în structurile diplomatice şi încercarea de a discredita actuala putere, de către bătrînii diplomaţi moşteniţi din vechiul regim : Conspiraţia diasporei maghiare pentru a ne terfeli imaginea în lume, sau Acţiunile cercurilor legionare din afara ţării, de către diplomaţi aflaţi la New York : Invidia colegilor din minister care n-au prins un post la New York şi acum înceacă tot felul de intrigi pentru ca ei să fie rechemaţi acasă, de către diplomaţii rămaşi in minister: O diversiune lansată chiar de colegii lor aflaţi la post la New York pentru a abate atenţia de la traficul cu ţigări procurate din magazinele diplomatice, de către armată: Ne este testată dotarea şi pusă la îndoială puterea de apărare în cazul unor operaţiuni antiteroriste speciale în cadrul NATO, de către biserica: Multe blesteme se vor mai abate asupra noastră pînă cînd vom înţelege că sintem poporul ales, intruziunea sarpelui biblic fiind semnalul divin ca este imperios nevoie sa construim o uriaşă catedrala a neamului care sa ne spele pacatele, de către cercurile de afaceri, asociate cu economia subterană : O sopîrlă.
Oamenii uitaseră şi de căldură, şi de preţuri. Toată lumea îşi dădea cu părerea, făcea supoziţii, căuta motive şi soluţii. Pe toate posturile de televiziune erau emisiuni documentare despre şerpi, interviuri cu îmblînzitori de boa, talk-showuri cu specialişti. Ţara devenise expertă în specii de boa şi mai ales femeile păreau să le ştie deja în amănunt toate obiceiurile.
Însuşi preşedintele ţării s-a văzut nevoit să apară la televiziune într-o scurtă intervenţie către ţară cu un apel la calm, toleranţă, armonie universală şi înţelegere, cerînd ca toate forţele responsabile să-şi unească eforturile pentru a depăşi şi acest moment dificil. Preşedintele, de felul său optimist, şi-a manifestat o dată în plus încrederea în instituţiile statului, în devotamentul corpului diplomatic, s-a declarat ferm împotriva violenţei şi a provocărilor de orice fel, şi a încheiat discursul cu sloganul care îi adusese succesul în alegeri: Numai împreună putem reuşi. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!
Singura nedumerită de toată nebunia asta rămînea Gloria, căreia încă îi venea să rîdă, incapabilă să înţeleagă dimensiunile dramatice pe care le luase ştirea aceea sunînd mai degrabă ca o farsă şi nebănuind pentru nimic în lume criza naţională care a urmat.
De altfel lucrurile s-au arătat a fi mult mai complicate. Şarpele, un splendid exemplar boa, fusese adus în clădire de soţia ambasadorului unei ţări din America de Sud, invitată la recepţia organizată cu ocazia zilei naţionale. Distinsa doamnă a apărut împreună cu soţul, avînd la gît înfăşurat şarpele pe care îl crescuse de mic şi care era bucuria şi mîndria ei. Avea o piele de un galben strălucitor cu mici pete maronii. Se cuibărise la gîtul stăpînei completîndu-i atît de bine rochia lungă elegantă, încît părea un şal extravagant cu falduri generoase. Ofiţerii de pază nici nu s-au gîndit s-o oprească, sau poate n-au observat animalul, în orice caz nu aveau nici o instrucţiune privind accesul şerpilor în clădire, preocupaţi să verifice şi să raporteze doar intrările şi ieşirile diplomaţilor sau pe cele ale vizitatorilor străini.
Toata seara doamna ambasador s-a plimbat prin saloane cu şarpele la gît care de altfel fusese admirat de toată lumea. A răspuns răbdătoare la întrebări şi a satisfăcut toate curiozităţile: “Ce frumos şi cuminte e! Ciţi ani are? Ce lungime? Ce mănîncă?” La insistenţele multora şi l-a luat de la gît şi l-a pus lîngă ea pe canapea pentru a fi mai bine studiat. Cînd şi unde a dispărut, nimeni nu-şi aduce aminte.
La plecare l-a căutat disperată pe sub mese, printre picioarele invitaţilor, pe holuri, în toaletă, ba chiar pe terasa de pe acoperiş. A fost declanşată alarma în clădire. Ofiţerii de pază au intrat în panică. Cea mai calmă era tot doamna ambasador care a acceptat idea că pentru un timp va trebui să-i accepte absenţa. Le-a explicat că s-a mai întîmplat de cîteva ori să-l piardă. O dată în apartamentul unei prietene: “A reapărut abia peste o saptămînă. A stat tot timpul ăsta ascuns sub un dulap. Se întîmplă de obicei cînd îşi schimbă pielea. Deşi pare masiv, are o mare tenacitate de a se strecura în locuri în care nu ai bănui că ar încăpea. Plec cu inima îndoită, dar o sa iasă el. Daţi-mi de ştire imediat ce apare să vin şi să-l iau acasă.” “E periculos”? au mai apucat să întrebe ofiţerii cu feţe desfigurate de groază. “O, nu, e cel mai blind şi mai dulce, n-a atacat niciodată pe nimeni.Cel mult din dragoste sau din plăcere să facă vreo surpriză”…dar nimeni nu i-a gustat umorul.
Actiunea cu numele de cod POST MERIDIAN condusă direct de ministrul de externe în strînsă colaborare cu serviciile secrete s-a soldat cu hotărîrea de a trimite la New York o trupă de specialişti antitero sub pretextul că ar fi o echipă de muncitori care să repare instalaţiile vechi, grupurile sanitare, acoperişul şi să schimbe ţevile de apă ruginite. Motivaţia avea mari şanse de credibilitate căci oricum clădirea misiunii diplomatice se afla într-o stare janlnică. Nu mai fusese renovată de zeci de ani din lipsa fondurilor de care ministerul de externe continua să se plîngă. Fireşte, trimiterea acestei trupe speciale costa mult mai mult decît s-ar fi cheltuit pe renovarea clădirii, dar de data acesta era vorba de securitate internaţională, evitarea unui conflict diplomatic atît cu Statele Unite, cît şi cu acea ţară din America de Sud de unde provenea şarpele.
Între cei 18 specialişti antrenaţi pentru intervenţii de criză erau şi doi muncitori care puteau salva situaţia făcînd totuşi cîteva reparaţii de faţadă. Şi tot ministrul de externe, spirit inventiv şi practic, venise cu idea ca între ei să fie trimis şi un îmblînzitor de şerpi de la Circul de stat: “Nu mai suport umilinţa asta. Să ne lăsăm terorizaţi de o tîrîtoare?! Să veniţi cu pielea şarpelui în băţ!” le-a ordonat furios şi s-a lăsat la loc în scaunul impunător gîndindu-se la vulnerabilitatea ţărilor mici aşezate la întretăierea marilor imperii.
La New York tensiunea atinsese cote maxime. Familiile diplomaţilor dormeau cu schimbul, nimeni nu stingea lumina niciodată, evitau sa rămînă singuri într-o încăpere, erau epuizaţi nervos, cu toate simţurile la pîndă, încercînd să desluşească sunete sau mirosuri care le-ar fi indicat prezenţa şarpelui în apropiere, deşi nimeni nu ştia ce ar putea auzi sau la ce miros să se aştepte de la un boa. Aşa cum mai toţi povesteau, cele mai înfricoşătoare momente erau cînd făceau duş sau erau nevoiţi să ramînă singuri la toaletă. Aflaseră că astfel de specii se hrănesc cu şobolani iar subsolul acelei clădiri putea fi un paradis pentru micuţul boa. Acolo era plin de şoareci şi şobolani care mişunau printre tomberoanele de gunoi şi maşinile de spălat rufe. Nimeni nu mai cobora în subsol, îşi aruncau gunoiul în stradă şi renunţaseră să mai spele. Clădirea intrase într-un fel de carantină. Activităţile diplomatice se reduseseră la minimum, vizitele fuseseră interzise, şi peste tot fuseseră montate camere de luat vederi astfel încît zi şi noapte fiecare spaţiu să poată fi supravegheat şi monitorizat. Diplomaţii îşi anulasera şi ieşirile în oraş de teamă ca în lipsa lor să nu se întîmple cine ştie ce altă nenorocire. New Yorkul cu viaţa sa artistică, Broadwayul cu spectacolele sale, muzeele, toate atracţiile după care tînjea atîta amar de lume, îi lăsau reci pe diplomaţii noştri concentraţi asupra şarpelui din clădire.
Echipa a ajuns în sfîrşit la New York într-o sîmbătă după-amiază. După o scurtă întîlnire de lucru cu ambasadorul, cei 18 specialişti s-au răspîndit în clădire scotocind fiecare loc, demontînd chiuvete, weceuri, ţevi, pereţi, în căutarea animalului. Îmblînzitorul de şerpi îi urma peste tot dotat cu un fluier de provenienţă indiană şi de alte ustensile de intervenţie imediată. Locatarii cooperau bucuroşi că în sfîrşit nu mai sînt singuri sub ameninţarea animalului şi atmosfera a început să fie mai relaxată. Au apărut chiar primele bancuri cu şerpi făcute de diplomaţii mai tineri care nu-şi pierduseră definitiv umorul în ciuda rigoarei profesionale.
După cîteva zile de căutări toată clădirea era răvăşită. Pereţi dărîmaţi, ţevi demontate. Cei doi muncitori nu mai pridideau să pună la loc sau să repare după experţii antitero care intrau şi în gură de şarpe pentru a-şi îndeplini misiunea. A fost trimisă la faţa locului o echipă de televiziune care în fiecare seară transmitea în direct reportaje. Toate buletinele de ştiri din ţară de deschideau cu “Evoluţia căutărilor la New York”.
Stăpîna şarpelui a telefonat în una din zile să se intereseze dacă apăruse cumva exemplarul său favorit. Soţul ei îşi încheia misiunea la New York şi urmau să se întoarcă în America de Sud. Deşi îndurerată, urma să se consoleze de pierderea lui cu ceilalţi trei boa pe care îi creştea de mici. Le spuse că dacă după plecarea ei îl vor găsi totuşi, pot să-l păstreze, i-l dăruieşte ambasadorului ca semn de prietenie între cele două ţări.
Serile erau ceva mai vesele în clădire, muncitorii puneau seara muzică folclorică, se îmbătau şi cădeau morţi de oboseală. Încetul cu încetul viaţa îşi relua cursul normal, deşi toţi erau conştienţi că undeva, într-un colţ, şarpele îi pîndeşte.
Dupa o lună de cercetări minuţioase şi exhaustive, la numai două zile înaintea unei reuniuni a consiliului de securitate cînd în clădirea misiunii la ONU din New York urmau să vină şeful parlamentului, consilieri şi miniştri, tocmai cînd echipa de specialişti se dăduse bătută, la subsol, sub unul dintre cazanele termice, a fost găsită pielea şarpelui. Toată clădirea a sărbătorit evenimentul în cadrul unui cocktail cu circuit inchis. Pielea galben strălucitoare cu mici pete maronii a fost aşezată în biroul ambasadorului. Lumea trecea pe rînd s-o vadă şi toţi recunoşteau că era o splendoare cum acoperea canapeaua trimiţînd reflexe portocalii în razele de lumină. A fost apoi împachetată cu grijă, pusă într-o valiză diplomatică închisă cu cifru şi transportată în ţară în mare secret de către patru specialişti antitero, cei mai buni din echipa acţiunii POST MERIDIAN.
A doua zi fix la ora 4 p.m.pielea şarpelui se afla în biroul ministrului de externe. Gloria o întinsese pe covorul gros, cadou al minstrului Iranian de externe, chiar la picioarele canapelei pe care erau aşezaţi şeful serviciului secret, directorul spaţiului SUA şi consilierii politici.
- Bine, bine, pielea o văd. Dar şarpele? Şarpele? Întrebă ministrul de externe fără să-şi poată lua ochii de la reflexele portocalii.
- Dispărut fără urmă, trebui să accepte învins şeful serviciului secret.
- Asta înseamnă că încă e în clădire?
- Mă îndoiesc. Oamenii noştri au răscolit tot. Poate că după ce şi-a schimbat pielea a reuşit să fugă…
- Dar nu putem fi siguri, nu-i aşa? Insista ministrul.
- De nimic nu putem fi siguri.
- Asta sună fatalist, domnilor. Nu putem face diplomaţie înaltă dacă sîntem pîndiţi de superstiţii şi fatalitate.
Doar că prin aceste afirmaţii ministrul de externe intra fără să vrea pe un teren minat - terenul primului ministru, gînditor, filozof, analist care nu suporta eşecurile. Iar dacă totuşi avea parte de vreun un eşec, atunci legendara sa tenacitate îl împingea să tragă maximum de foloase pentru a-şi şlefui imaginea pînă la perfecţiune. Si de data asta primul ministru şi-a exersat autoritatea şi calităţile de lider charismatic într-un simpozion naţional televizat în direct.
Şi-a chemat tinerii analişti de la Institutul de studiu al conflictelor care între timp elaboraseră eseuri complicate. A convocat parlamentul, ambasadorii acredaţi, preşedintele, presa, sindicatele, organizaţiile de partid teritoriale şi în cadrul unei recepţii impresionante la palatal de vară şi-a expus teoria “Transcendenţa politicului şi subconştientul colectiv”. A fost grandios deşi puţini au înţeles ceva.
Cei mai dotaţi dintre discipolii săi eseişti au prezentat lucrări şi referate cu morgă despre cosmogonie şi simbolistica şarpelui în istoria culturii naţionale, despre lupta dintre Diavol şi Inger, ruptura dintre Est şi Vest, axa răului depăşind spaţiul Shengen şi ajungînd, iată, in sfirşit, pînă la noi, contrapunerea Ethos şi Thanatos, cu aluzii evidente la infiltrarea şarpelui în clădirea diplomatică din SUA a unei ţări fost comuniste. Notele de subsol nu iertau eşecul în capturarea simbolicului animal asociat imprudent cu şiretenia, perversitatea, duplicitatea diplomaţiei, învinsă, iată, cu propriile ei arme. Şarpele avea să rămînă pentru mulţi o continuă ameninţare, prezenţa lui, fie şi imaginară sau fictivă, îi va urmări mulţi ani pe coridoarele diplomaţiei, prin subsoluri insalubre sau pe acoperişuri dogorind de căldură.Lucrările simpozionului au fost adunate într-o broşură publicată în condiţii grafice excelente sub patronajul primului ministru care avea şi cuvîntul de deschidere din care mai toţi au reţinut că toate aceste întîmplări fantastice se petreceau într-o ţară mică dar cu ambiţii mari.
După simpozion ministrul de externe s-a întors învins la birou. A gasit-o pe Gloria aşteptîndu-l, deşi era mult peste program. Secretară versată şi devotată, i-a ghicit imediat starea şi i-a adus un ceai de plante într-o ceaşcă de porţelan chinezesc pe care era desenat un dragon. Ministrul s-a încruntat indispus.
- Şi cu pielea asta ce facem acum? L-a întrebat Gloria, ocolind-o cu grijă dar fără să-şi ascundă totuşi admiraţia.
- Fă ce vrei cu ea, s-a predat ministrul de externe şi s-a cufundat fără prea mult chef în lectura ultimelor infograme. În fond, mergem înainte.
Peste două săptămîni Gloria punea pe biroului ministrului o pereche de pantofi de damă şi o superbă geantă, ambele din piele de şarpe.
- Pentru soţia dumnevoastră. Sper să-i placă.

Back to top


Fiction in Romanian:


Unde Incepe Cerul

Omul din Est

India - Impotriva Cuvintelor

Caloriferistul si nevasta hermeneutului


Vorbitorul